NUDUL MASCULIN ÎN ARTA ROMÂNEASCĂ

Cu ceva timp în urmă, căutând inspirație pentru publicarea unei lucrări de artă, m-am oprit la Sava Henția. Mi-am amintit că nu am publicat de ceva vreme o lucrare semnată de acest pictor, drept urmare am început să „scotocesc”. Moștenirea lăsată de Sava Henția cuprinde peste 500 de lucrări – scene de război, portrete, natură statică, compoziții istorice și scene de vânătoare… suficientă inspirație pentru o postare 🙂

“Căutând” printre picturile artistului am descoperit o lucrare ce mi-a captat atenția: Nud bărbătesc. Recunosc că am avut o tresărire având în vedere că, probabil influențată de numeroasele nuduri feminine din artă întipărite în minte, niciodată nu am avut curiozitatea de a vedea ce artiști romani au pictat nuduri masculine.

Sava Henția – Nud Bărbătesc (sursa foto: cimec)

Lucrarea datează din 1873 și este inclusă în Fond din 2013, Nudul Bărbătesc fiind localizat la Muzeul de Artă din Cluj Napoca. Din descrierea Cimec aflăm că este un „ [n]ud bărbătesc figură întreagă, reprezentat stând în picioare, văzut din spate, pe fundal neutru. Bărbatul ţine mâna stângă sprijinită în şold, în timp ce dreapta este îndoită la nivelul cotului şi are antebraţul întins, palma închisă, exceptând degetele mare şi arătător, care sunt răsfirate. Plasat în contrapost, cu capul aplecat în faţă, bărbatul îşi sprijină greutatea corpului pe piciorul drept, în timp ce stângul este flexat, cu genunchiul adus puţin înainte. Bărbatul are părul şaten, tuns scurt. Lucrare tipic academistă, execuţie laborioasă. Culoarea, convenţional tratată, este menţinută în totalităţi dominante de brun, verde întunecat şi ocru. Eclerajul, şi el convenţional, subliniază valorile plastice constructive, relieful formelor obţinute prin dese şi clar-obscur tranşant, nenuanţat. Semnat, localizat şi datat dreapta jos, cu brun roşcat: „Henţia Paris 1873”. (sursa: https://bit.ly/31VmJ5z)

Lucrarea a fost postată atât pe Facebook, cât și pe Instagram, iar rezultatele au fost dezamăgitoare, comparativ cu publicarea altor lucrări ce au fost mult mai apreciate. Astfel, Nudul Bărbătesc a „ajuns”, pe Facebook, la 230 de oameni, 15 persoane au dat click pe poză, 2 persoane au distribuit și 9 au apreciat lucrarea. Pe Instagram, lucrarea a fost apreciată de 15 persoane și a fost „văzută” de 238 de persoane. Rezultatele au fost cu mult sub așteptări și au ridicat o serie de întrebări precum: „suntem oare obișnuiți cu ideea că nudul în artă este exclusiv feminin?” sau „cât de anormal este o astfel de lucrare în arta românească?”

Drept comparație, un nud feminin este mult mai apreciat, iar florile sau peisajele primesc cea mai mare atenție din partea iubitorilor de artă.

Plecând de la aceste întrebări și mai ales de la curiozitatea de a descoperi și alte nuduri masculine, căutând referințe despre aceasta temă se poate descoperi faptul ca pe Google subiectul este inexistent, mai ales la nivelul artei din România, astfel că identificarea unor posibile nuduri masculine a devenit mult mai grea.

Printre cărțile de istorie a artei am găsit lucrarea semnată de Mircea Deac despre nudul în arta românească, carte publicată în 2010 și care, practic, se concentrează pe … nudul feminin….

După câteva ore de căutat prin albumele de arta și pe internet am putut găsi câteva lucrări ale unor pictori români:

Ludovic Bassarab – Studiu de Nud (sursa foto: Artmark)

Lucrarea semnată de Bassarab a fost scoasă la licitație în 2018 și a fost estimată între 300 și 500 de euro, dar nu a fost adjudecată.

Nicolae Vermont – Nud în atelier (sursa foto: Artmark)

Lucrarea lui Vermont, acvaforte și gravură cu acul, a fost scoasă la licitație tot în 2018 și a fost estimată între 100 și 150 de euro, fiind achiziționată postlicitație pentru 100 de euro.

Dimitrie Paciurea – Studiu de nud ( Muzeul Național de Artă al României, sursa foto: Cimec)

Dimitrie Paciurea – Studiu de nud ( Muzeul Național de Artă al României, sursa foto: Cimec)

Găsim, de asemenea, nud de cuplu la Victor Brauner și Alex Leon.

Alex Leon – Îndrăgostiții
Victor Brauner – Adam și Eva (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, sursa foto: Cimec)

Căutând prin albumele de artă am descoperit că la biserica din Gurasada există o scenă ce dă frâu imaginației. Realizată la 1765, Judecata de Apoi pare complet diferită față de alte picturi bisericești.

Biserica din Gurasada – extras din Judecata de Apoi (sursa foto: Mircea Rareș Țetcu)

Sursele de inspirație și lucrările de artă ce ating nudul masculin par a fi limitate, tocmai de aceea, dacă ați întâlnit și alte lucrări pe temă … dați de știre și aceasta pentru că, spre exemplu, marile muzee ale lumii au organizat expoziții despre nudul masculin în artă, astfel de expoziții fiind un real succes. Spre exemplu, în 2013,
Musée d’Orsay a expus peste 200 de lucrări într-o expoziție intitulată Masculine / Masculine. The Nude Man in Art from 1800 to the Present Day.

BONUS: nudul masculin în sculptura românească

Milița Petrașcu – Studiu de nud ( Muzeul Național de Artă al României, sursa foto: Cimec)
Cornel Medrea – Soldat, ( Muzeul Național de Artă al României, sursa foto: Cimec)
Oscar Han – Arcașul ( Muzeul Național de Artă al României, sursa foto: Cimec)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *